Claudia Revan: Da, sunt actriţa Claudia Revan, născută Forţan, la Craiova, în anul 1975, într-o familie de oameni modeşti, dar cu ambiţii mari…

Dacă ar fi fost după mine, m-aş fi făcut croitoreasă, dar mama, care se “îndrăgostise” de actriţa Claudia Cardinale pe când era însărcinată şi-a promis că, dacă va naşte o fetiţă o va numi “Claudia” şi o va “face” actriţă.

Noroc, că Dumnezeu m-a dotat cu talent! Aşadar, am absolvit Universitatea de Arte din Târgu Mureş în anul 2000.

Claudia Revan: Desigur, teatrul este oglinda societăţii şi reflectă foarte bine gradul de civilizaţie la care s-a ajuns, la un moment dat. Pentru mine, primul rol pe scena unui teatru profesionist a fost un real şoc şi o cruntă dezamăgire…

Veneam de pe băncile facultăţii, cu capul plin de Cehov, Caragiale, Shakespeare, iar primul meu rol a fost de animatoare intr-un spectacol de revistă, la Baia Mare, cu o replica penibilă, care mă făcea să roşesc şi să intru în pământ, de ruşine: “Ah, sunt beton, am şi ţâţe şi breton!” Cred că am avut ghinion, asta e – karma, neh?!

Claudia Revan: Actoria este o muză care se răzbună, dacă o trădezi. De aceea, îmi e milă de cei care sunt slab pregătiţi, dar se pare că nivelul de măiestrie din ce în ce mai scăzut a făcut ca să pic în minoritate şi doar gustul publicului poate să mai aibă vreun cuvânt de spus, până la urmă…

Cât despre mine, îmi fac “mea culpa”, fiindcă am fost prea mândră şi încrezătoare, iar asta m-a costat foarte scump în viaţă. Am luat cele mai proaste decizii, în momentele cruciale, ratându-mi cariera.

Înţelepciunea pe care am acumulat-o m-a costat foarte scump, dar voi folosi toate aceste cunoştinţe în vieţile viitoare, pentru că mi le-am săpat adânc în conştiinţă – atât de tare m-a durut!

Claudia Revan: Consider că adevărul situaţiei trebuie respectat cu sfinţenie, iar dacă actorul nu crede cu adevărat în ceea ce face, nu îl va păcăli nici pe spectator – cu alte cuvinte, “nu va trece rampa”!

Pentru asta, trebuie timp şi dedicare, implicare, cercetare şi multă dăruire. Fiecare rol trebuie să poarte câte un crâmpei, o scânteie din sufletul său – să îl nască, să îi dea viaţă.

Acesta este singurul lucru pentru care vin spectatorii la teatru şi doar aşa se produce fenomenul de “catharsis”. Dar cine se mai “oboseşte” să-şi jertfească din suflet “pe altarul Thaliei”, când s-a ajuns să se monteze şi câte şase-şapte spectacole, pe stagiune?! Cantitate, nu calitate, frate!!!

În România, s-a ajuns la “performanţa” de a avea câte o “şcoală de actori” aproape în fiecare oraş – tineri foarte slab pregătiţi, dar cu mari ifose de vedete consacrate, dispuşi la orice compromis, pentru satisfacerea propriilor ambiţii deşarte…

Nu mai există concurenţă cinstită. “Managerii” impuşi politic, cu ambiţii şi interese personale, impun cu forţa sau prin şantaj economic toate distribuţiile spectacolelor, iar regizorii nu mai realizează casting nici măcar “de formă”!

Pe un actor, poţi să îl nenoroceşti în două moduri: ori îi dai să joace în toate spectacolele şi îl “manierizezi”, ori nu îi dai deloc şi îl disperi, umilindu-l şi făcându-l să capete frică de scenă… 

Claudia Revan: Nu, nu am refuzat niciodată un rol, dar întotdeauna m-am asigurat că este respectat adevărul, iar cei care au încercat să-şi verse toată zgura interioară în artă au fost demascaţi.

Pe scenă, eu joc cum îmi cântă muza mea şi nu o trădez, chiar dacă ar fi să plătesc în continuare cu preţul unui singur rol pe stagiune. Sigur că se fac compromisuri cu linguşeli, obedienţă, “plocoane” – unii sunt dispuşi chiar la oferte de sex… e multă mizerie, de care îmi este scârbă!

Poate că aceasta este şi cauza pentru care nu am contract de muncă pe durată nedeterminată, deşi sunt angajata aceleiaşi instituţii, de treisprezece ani, consecutiv. Cel mai mare rău li s-a făcut actorilor din teatrele “nenaţionale”, pentru că aşa-zisa “lege a teatrelor” le-a dat pârghii de şantaj directorilor de instituţii, care s-au trezit satrapi pe tarla, abuzând de funcţie şi tratând actorii ca pe nişte vite!

Ministerul Culturii a uitat complet de noi şi teatrele din ţară s-au umplut de balast – nu mai există nici urmă de profesionalism – “interesul poartă fesul”! Bieţii actori sunt terorizaţi şi ameninţaţi că “dacă fac gât” nu li se mai prelungeşte contractul şi rămân pe drumuri… De aceea, mulţi ajung să cedeze şantajului şi ameninţărilor, iar în final, compromisului.

Claudia Revan: Privind peste umăr, pot să spun că şansa şi înţelepciunea de a alege merg mână-n mână! Asta, dacă ai talent şi munceşti ca să îl fructifici…

Din păcate, trăim vremurile în care orice tânăr care aşteaptă la semafor, cu o înfăţişare cât-de-cât plăcută, poate fi luat de mână şi “făcut” actor – pentru că foamea de bani e mare şi “timpul nu mai are răbdare”.

Claudia Revan: Îmi vine să râd… eu nu “m-am distribuit” niciodată! Totuşi, am jucat multe roluri în care “am pus multă carne”, dar nu menţionez pe niciunul, pentru că îmi sunt dragi toate şi iubirea mea este nepărtinitoare.

Da, cred în karma şi mai cred în Înţelepciunea Divină. Nimic nu este întâmplător şi nu există accidente. Consider că mi s-a dat acest parcurs ca să învăţ lecţia smereniei şi a sacrificiului.

În esenţă, actorul este un exhibitionist şi e greu pentru o personalitate cu un ego atât de mare, ca să înveţe de bunăvoie să trăiască în umbra celorlalţi, pentru binele altora. Am avut şansa la un moment dat ca să fac altceva decât teatru, dar m-am încăpăţânat să rămân pe scenă (atât cât s-a putut).

Simt că aici este locul meu, de unde pot răspândi energie vindecătoare pentru semenii mei, iar bucuria mea interioară vine tot de la ei, atunci când aceştia vin la teatru pentru că apare pe afiş numele meu.

Aş fi dorit să realizez mai multe, dar… atât am putut!

Claudia Revan: D-apăi, nu ştiu cât de spirituală sunt… “Eu ştiu, că nu ştiu nimic.” – vorba lui Socrate!

Am aproape cinzeci de ani şi pot să dau mărturie, că de câte ori am fost “la răscruce de drumuri”, o “şoaptă timbrată” mi-a arătat calea, dar vocea “raţiunii” a înăbuşit-o repede şi eu am “luat-o prin păpuşoi”!

Acum, mă străduiesc să ascult mai mult de “prima impresie” şi constat că acesta este adevărul – “primul ghes” pe care mi-l dă inima nu mă trădează niciodată.

Claudia Revan: Lumea de azi e tristă şi fără de speranţă… Oamenii sunt speriaţi, obosiţi şi “spălaţi pe creier”!

Cei care ne conduc (şi nu ne vor binele!) ne vor dezbinaţi şi dezrădăcinaţi, ca să ne poată conduce, ca pe vitele de la abator. “Deus ex machina!” – e singura noastră salvare.

Claudia Revan: Actriţa Nataşa Raab – fie iertată – avea o vorbă: “Sunt pline cimitirele, cu oameni de neînlocuit!”.

De ce ar trebui, musai, să te remarci, să ieşi în faţă şi să “faci spume”?! “Oamenii – cu aceeaşi limbă te ling şi pe urmă te scuipă”. Nu trebuie să cauţi aprobarea nimănui, decât pe cea a conştiinţei tale… Ba, mai mult, să te fereşti “ca dracul de tămâie” de linguşiri, deoarece nu sunt decât plata în avans pentru trădare.

Străduieşte-te să faci tot binele, iar când nu mai poţi, cel puţin caută să nu faci rău şi păstrează-ţi măsura în toate. Respectă cu sfinţenie toate legile nescrise, căci ele vin din înţelepciunea vremii şi oricine le-a încălcat, numai de dracul a dat!

Claudia Revan: “Dragii babii, cine face ca mine – ca mine o să păţească!” Aşa ne spunea străbunica mea, de câte ori păţea câte ceva…

Să facă fiecare “cum îl taie capul”, dar să îşi asume şi să fie conştient că va fi răsplătit pe măsura faptelor sale.

Eu sunt olteancă, dar aici în Ardeal, am învăţat o vorbă: “FIE ROATA ŞI PĂTRATĂ, TOT SE-NTOARCE EA, ODATĂ!” Dumnezeu să vă ocrotească!