Andreea-Mirela Poroşanu: În primul rând, ţin să vă mulţumesc pentru oportunitatea de a acorda un interviu care să îmi permită reliefarea unor aspecte mai personale ale gândirii şi credinţelor mele.

Nu este uşor pentru cineva să se prezinte pe sine aşa cum este unui public larg, fără teama unor judecăţi sau păreri care s-ar putea forma în urma răspunsurilor oferite. Acest lucru mă onorează şi responsabilizează în acelaşi timp.

Într-un context general al ideilor, îmi place să spun despre mine că sunt un om care iubeşte. Iubirea este cea care mă conturează şi mă defineşte ca persoană.

Despre formarea mea pe plan profesional pot spune că a fost, ca pentru mulţi dintre noi, una solicitantă şi dificilă. Am plecat de acasă când aveam vârsta de 18 ani, într-un oraş care îmi era complet străin. Îmi amintesc şi acum de acel moment când am trăit pentru prima oară sentimentul de abandon, văzându-mă singură într-un mediu necunoscut.

Din acel moment a început ascensiunea mea profesională şi personală, urmând cursurile şcolii M.A.I

Andreea-Mirela Poroşanu: Între motivaţie şi reuşită cred că există o strânsă legătură, una determinând pe cealaltă. Nu mă pot gândi la altceva în contextul de faţă, afară de efortul continuu şi susţinut pe care trebuie să îl depunem în atingerea obiectivelor noastre, oricare ar fi ele.  Dacă nu dăm dovadă de perseverenţă în acţiune, muncă continuă, nu cred că vom fi capabili să realizăm ceva.

Cariera mea a fost presărată cu eforturi constante de a mă transforma şi ridica pe mine însămi pe un alt nivel profesional.  Doar că totul are preţul său. Au existat multe nopţi nedormite, expunere la multe pericole, suişuri şi coborâşuri. Dar dorinţa aprinsă de a mă forma şi de a evolua, m-a adus în punctul de azi care îmi oferă un sentiment de împlinire.

Îmi vin în memorie vorbele bunicului meu: ” Ca să ştii să apreciezi mierea, trebuie să guşti prima dată amarul!”. Şi în ziua de astăzi îmi găsesc motivaţia în cuvintele bunicului meu.

Andreea-Mirela Poroşanu: Etica şi deontologia sunt inerente oricărei profesii care se respectă. Profesia de poliţist nu face nicio excepţie. Exercitarea atribuţiilor profesionale ale meseriei noastre, se bazează strict pe respectarea unui set de reguli de conduită de la care niciun poliţist nu poate să se abată.

Cum ar putea fi definită etica în cadrul instituţiei din care fac parte? Simplu: LEX ET HONOR!

Andreea-Mirela Poroşanu: Din păcate, este destul de greu să vorbim despre onoare în condiţiile actuale ale societăţii. Oricine poate înţelege asta printr-o analiză sumară a nivelului societăţii de astăzi.

Aş putea spune despre onoare că este pe punctul de a se transforma într- o calitate pe cale de dispariţie.

Poate prin prisma profesiei mele dar şi a calităţilor umane pe care consider că le deţin, am pus onoarea pe un piedestal şi o caut în fiecare om pe care îl întâlnesc pe parcursul drumului meu. 

Atât în viaţa personală cât şi în cea profesională, trebuie să fim ghidaţi de onoare pentru a nu ne transforma într-o umanitate lipsită de substrat.

Cum integrez onoarea în viaţa mea? Încercând în fiecare context sau situaţie ale vieţii să nu renunţ sub nicio formă la principiile pe care propria conştiinţă mi le dictează.

Andreea-Mirela Poroşanu: Cel mai elocvent exemplu pe care l-aş putea oferi, este sacrificarea timpului petrecut cu familia mea în favoarea ducerii la bun sfârşit a îndatoririlor profesionale.

Nu cred că există o altă dovadă de dedicaţie faţă de muncă decât cea a îndeplinirii cu responsabilitate a tuturor cerinţelor care se impun, chiar dacă asta înseamnă să renunţi la timpul tău liber.

Oricât de multe informaţii am acumula datorită parcursului educaţional aşa cum îl cunoaştem, dacă lipseşte educaţia corectă primită în familie, ştim cu toţii că aspectele ce ţin de o conduită socială  superioară vor lipsi din comportamentul persoanei. Chiar dacă aceasta ar avea un intelect strălucit.

Aşa e şi în privinţa credinţelor spirituale şi filosofice particulare. Dacă sunt de înaltă calitate etică, aduc beneficii considerabile deciziei profesionale pentru că determină o conduită comportamentală superioară.

Andreea-Mirela Poroşanu: Pot spune că sunt norocoasă la acest capitol. Atât eu cât şi soţul meu lucrăm în acelaşi sistem fapt ce ne permite amândurora să gestionăm mult mai uşor situaţiile în care aspectele personale ale vieţii se întrepătrund cu cele profesionale.

Ne înţelegem unul pe celălalt, amândoi încercând să ne respectăm angajamentele pe care le avem faţă de mediul în care activăm fără să uităm de căsnicia noastră şi de ceea ce ne uneşte la nivel personal.

Andreea-Mirela Poroşanu: Atunci când timpul îmi permite, găsesc o anumită bucurie în a-mi transpune sentimentele şi trăirile în cuvinte, conturându-le sub forma poeziei.

În aceeaşi ordine a ideilor, ceea ce îmi aduce linişte şi împlinire sufletească, este natura. Sunt îndrăgostită de tot ceea ce înseamnă natură şi mă bucur de fiecare secundă pe care o petrec în mijlocul ei. Mă linişteşte şi simt cum îmi alimentează sufletul.

Andreea-Mirela Poroşanu: Spiritualitatea este un subiect de o mare profunzime. Da, pot spune că sunt o persoană spirituală. Cred că se înţelege acest lucru din primele cuvinte cu care am început acest interviu.

Pentru mine, Dumnezeu este iubire şi iubirea este totul. Cred foarte mult în Divinitate şi tot ce semnifica Ea, aşa cum cred la fel de tare în rolul pe care îl joacă în călătoria noastră prin viaţă.

Consider că ar trebui să înţelegem tot mai mult că ceea ce în mod comun este cunoscut ca şi rugăciune reprezintă o cale spre împlinire, pe toate planurile.

Cred cu tărie că rugăciunea este poarta care se deschide către Dumnezeu şi prin ea primeşti răspunsuri şi soluţii la tot ce ţi se întâmplă. Aşa cum, tot prin rugăciune, putem fi recunoscători pentru tot ceea ce viaţa ne-a oferit.

Andreea-Mirela Poroşanu: Există o calitate esenţială, din punctul meu de vedere. Această calitate se numeşte empatie.

Cât de câştigată ar fi societatea şi de ce revalorizare ar beneficia dacă am cunoaşte cu toţii empatia. A fi empatic cu cel de lângă tine, cu natura, cu mediul în care trăieşti înseamnă a dezvolta responsabilitatea şi dăruirea în acţiune. Ce poate fi rău în asta?

Atunci când inima pierde teren în faţa raţiunii şi a evoluţiei pe care o trăim într-un mod accelerat, omul devine doar un ambalaj lipsit de esenţă. Asta este ceea ce cred.

Andreea-Mirela Poroşanu: Consider că ceea ce face fericit pe fiecare în parte, este sensul vieţii sale.

Mie îmi aduce împlinire momentul în care pot contribui la bucuria oamenilor dragi sufletului meu. Atunci când pot acorda ajutorul meu, sunt împlinită. Chiar dacă sună a clişeu, pentru mine viaţa are un sens astfel.

Vă mulţumesc!

Aprecieri articol 0+