Interviu cu Bivolaru Elena-Irina: Valori şi esenţă în societate

De logiaedu.ro / Interviuri cu relevanţă socială / Interviuri de opinie şi de profil / LOGIA EDU – Diferenţa în comunicare

LOGIA EDU: Pentru cei care nu au avut ocazia să vă cunoască, ne puteţi spune câteva cuvinte despre dumneavoastră? Ce v-a inspirat să alegeţi cariera în educaţie şi care au fost cele mai importante momente sau realizări din parcursul dumneavoastră profesional?

Interviurile LOGIA EDU. Promovare şi recunoaştere profesională.

Bivolaru Elena-Irina: Mă numesc Bivolaru Elena – Irina și sunt profesor de matematică la Școala Gimnazială Godinești, județul Gorj. Încă din gimnaziu, mi-am dorit să devin profesor de matematică. Așadar, pot spune că mi-am împlinit visul, un vis la care au contribuit foarte multe persoane– părinți și cadre didactice deopotrivă.

Am fost binecuvântată să am parte în toți anii de școală de profesori dedicați și implicați, de la care am avut multe de învățat.

De exemplu, structura lecțiilor de matematică poartă amprenta celor două doamne profesor din gimnaziu: Făgăș Viorica și Mergea Maria. Profit de această ocazie să le transmit, încă o dată, întreaga mea recunoştinţă pentru modul în care au sădit în interiorul meu pasiunea faţă de această disciplină.

Pentru mine, cel mai important moment este și va rămâne obținerea titularizării.  Am avut privilegiul să obțin titularizarea în satul natal, iar acest fapt m-a determinat să mă implic trup și suflet în buna organizare a unităţii de învăţământ în cadrul căreia activez.

Am simțit că este de datoria mea să fac ceva pentru copiii din satul meu. Zis și făcut! În primul rând, am format o echipă la fel de implicată și dornică de schimbare. Cum 75% din numărul total de cadre este din localitate, formarea echipei a fost cel mai simplu de realizat. A urmat partea grea, și anume să implimentăm diverse proiecte care să ofere şcolii noastre o nouă imagine.

Am studiat împreună și am reușit să aplicăm și să implementăm în ultimii 5 ani, cinci proiecte prin fonduri europene. Aceste proiecte ne-au permis să oferim elevilor o educație de calitate și să beneficieze de dotări și echipamente moderne, fapt care îmi aduce o mare bucurie lăuntrică.

LOGIA EDU: Din punctul dumneavoastră de vedere, care sunt cele mai mari provocări în predarea generaţiilor actuale şi cum pot fi acestea abordate?

Interviurile LOGIA EDU. Promovare şi recunoaştere profesională.

Bivolaru Elena-Irina: Un subiect destul de sensibil. Într-adevăr, predarea în momentul de față este o adevărată provocare.

Cea mai mare provocare, și nu numai în învățământ, este neimplicarea părinților în viața școlii și influența rețelelor de socializare asupra mentalității acestora motiv pentru care noi, cadrele didactice, ne reinventăm mereu pentru a crea lecții atractive și plăcute elevilor.

Încercăm să îmbinăm elementele moderne cu cele tradiționale; plăcutul cu utilul.

LOGIA EDU: Care sunt calităţile pe care un profesor trebuie să le întrunească pentru a fi un bun pedagog şi care consideraţi că sunt principiile fundamentale ale unei bune pedagogii?

Interviurile LOGIA EDU. Promovare şi recunoaştere profesională.
Pentru a fi un bun pedagog trebuie să fi întrunit un set de calități indispensabile cum ar fi: altruismul, empatia, dragostea pentru copii și dorința de a lăsa o parte din tine în fiecare elev.
Bivolaru Elena-Irina – Director şcolar
Tweet

Bivolaru Elena-Irina: Vreau să pornesc de la premisa că fiecare cadru didactic este bine pregătit. Însă, de cele mai multe ori, pentru a fi un bun pedagog trebuie să fi întrunit un set de calități indispensabile cum ar fi: altruismul, empatia, dragostea pentru copii și dorința de a lăsa o parte din tine în fiecare elev.

Pentru mine, este un sentiment minunat pe care nu îl pot descrie în cuvinte atunci când un fost elev îmi spune că timpul petrecut în școala noastră este irepetabil.

Lumea este în continuă schimbare și asistăm la apogeul tehnologiei și, din păcate, nu toate cadrele didactice țin pasul cu aceste schimbări. Noi încercăm să ne menţinem viu spiritul autodidact, să ne autoperfecționăm și să ținem pasul cu acești copii nativ- digitali.

LOGIA EDU: Progresul, aşa cum îl cunoaştem, produce efecte vizibile în toate aspectele sociale, inclusiv în sistemul educaţional. Ce impact credeţi că va avea învăţământul online asupra educaţiei tradiţionale şi în ce mod va afectea dezvoltarea elevilor?

Interviurile LOGIA EDU. Promovare şi recunoaştere profesională.
Tehnologia nu poate înlocui sentimentele umane, nu poate transmite emoții și nici nu va putea oferi elevilor siguranța în propriile forțe așa cum a dovedit-o învățământul tradițional.
Bivolaru Elena-Irina – Director şcolar
Tweet

Bivolaru Elena-Irina: Din punctul meu de vedere învățământul exclusiv online nu reprezintă un învățământ de calitate. Tehnologia nu poate înlocui sentimentele umane, nu poate transmite emoții și nici nu va putea oferi elevilor siguranța în propriile forțe așa cum a dovedit-o învățământul tradițional.

Cred că ideal ar fi utilizarea unui învățământ online doar în situații excepționale. În schimb, folosirea tehnologiei în predare este inovatoare, lecțiile sunt mult mai atractive și interesante, iar elevii sunt mult mai atenți și implicați.

LOGIA EDU: Discrepanţele sociale, economice şi educaţionale, discriminările şi comparaţiile sunt vizibile pretutindeni. Ce măsuri ar trebui luate pentru asigurarea unei educaţii echitabile pentru toţi elevii, indiferent de contextul lor socio-economic?

Interviurile LOGIA EDU. Promovare şi recunoaştere profesională.

Bivolaru Elena-Irina: Pentru asigurarea unei educații echitabile, noi am optat pentru uniforma școlară distrugând astfel barierele economice.

În Regulamentul de Organizare și Funcționare cât și în Regulamentul Intern ale unităţii noastre de învăţământ, avem prevăzute un set de reguli pentru a preveni astfel de situații.

De exemplu, elevii noștri nu au voie să vină cu telefoane la școală. Am aplicat la numeroase proiecte tocmai pentru a asigura echitatea și a combate discriminările și comparațiile. În momentul de față sunt în derulare trei proiecte în acest sens, unul dintre ele fiind ”Masă sănătoasă”, un proiect prin care toți elevii și preșcolarii beneficiază de mâncare.

În unitatea școlară există un număr semnificativ de elevi de etnie romă. Pentru a evita discriminarea facem foarte multe activități în care elevii lucrează în echipe mixte astfel încât între elevi să se creeze o conexiune.

LOGIA EDU: Vă consideraţi o persoană spirituală? Dacă răspunsul este da, ce înseamnă spiritualitatea pentru dumneavoastră şi cum ar putea profesorii încuraja elevii să exploreze aspectele spirituale ale vieţii lor într-un mod echilibrat?

Interviurile LOGIA EDU.Promovare şi recunoaştere profesională.
Încercăm să ghidăm elevii spre autocunoaștere deoarece este primordial în evoluția lor pe toate planurile: cognitiv, emoțional, social și spiritual.
Bivolaru Elena-Irina – Director şcolar
Tweet

Bivolaru Elena-Irina: Da, îmi place să cred că sunt o persoană spirituală. Încercăm să ghidăm elevii spre autocunoaștere deoarece este primordial în evoluția lor pe toate planurile: cognitiv, emoțional, social și spiritual.

LOGIA EDU: Cum poate educaţia pe care unităţile de învăţământ o livrează să contribuie la dezvoltarea unei etici personale şi al unui scop în viaţă pentru elevi?

Interviurile LOGIA EDU. Promovare şi recunoaştere profesională.

Bivolaru Elena-Irina: Școala contribuie la dezvoltarea unei etici personale prin calitatea serviciilor oferite. În unitatea noastră credem cu tărie în puterea exemplului, în egalitate și echitate.

Încercăm să fim noi înșine un bun exemplu; să dăm dovadă de etică profesională, să acționăm corect și obiectiv în tot procesul instructiv-educativ.

 Încercăm să ne îndrumăm elevii să își continue studiile ţinând cont de abilitățile și aptitudinile fiecăruia. Putem spune că suntem de modă veche. Spun asta pentru că ne implicăm în viața elevilor și în afara școlii efectuând vizite la domiciliu sau organizând ieșiri în aer liber.

Noi știm tot despre elevii noștri, inclusiv ce postează pe rețelele sociale. Imediat ce am sesizat anomalii, informăm imediat părinții pentru a lua măsuri din timp.

LOGIA EDU: Care sunt metodele pe care sistemul educaţional le pune în aplicare prin intermediul profesorilor în ghidarea şi orientarea elevilor spre descoperirea vocaţiei?

Interviurile LOGIA EDU. Promovare şi recunoaştere profesională.

Bivolaru Elena-Irina: În acest sens există cabinetul școlar de consiliere unde elevii sunt ajutați să își descopere aptitudinile și abilitățile astfel încât să își creioneze un parcurs profesional în domeniul în care ar putea activa cu plăcere și ar putea obține performanțe.

De asemenea, toate cadrele didactice pun accent pe autocunoaștere, realizând diferite activități în acest sens. Încercăm să organizăm regulat ateliere de lucru/creație în care elevii experimentează şi alte domenii de activitate, descoperă noi orizonturi și își formează/consolidează deprinderi noi.

Cea mai bună metodă este observarea elevilor încă de când sunt mici. Astfel, când ajung în clasa a VIII-a și optează pentru un liceu sau școală profesională, știm exact unde să îi îndrumăm pe baza informațiilor strânse în toți anii de gimnaziu.

Ne putem mândri cu faptul că foști elevi ai școlii au reușit cu brio să se integreze în societate la maturitate, școala dând comunității noastre dascăli, mecanici auto, economiști, agricultori.

LOGIA EDU:  Cum ar putea fi descris impactul pe care îl vor avea inteligenţa artificială şi automatizarea asupra educaţiei şi cum ne putem pregăti pentru astfel de schimbări?

Interviurile LOGIA EDU. Promovare şi recunoaştere profesională.

Bivolaru Elena-Irina: Sunt de părere că inteligența artificială are un scop pozitiv atâta timp cât este utilizată adecvat și cu măsură. Totuşi, observ că se apelează excesiv la inteligența artificială minimizând importanța relaţiilor interumane în dezvoltarea armonioasă a copiilor.

Automatizarea își are meritul ei în alte domenii de activitate, dar în educație ar trebui să fie limitată, iar accentul să fie pus pe interacțiunea directă dintre elevi, profesori și părinți.

Tehnologia, fie ea bună sau rea, nu va fi niciodată capabilă să transmită copiilor emoțiile și sentimentele caracteristice ființei umane. 

LOGIA EDU: Din experienţa dumneavoastră de viaţă, cât valorează educaţia pe care o livrează unităţile de învăţământ şi unde se situează în procesul dezvoltării educaţia din mediul familial?

Interviurile LOGIA EDU. Promovare şi recunoaştere profesională.

Bivolaru Elena-Irina: Așa cum am spus mai sus, predau în mediul rural unde educația din mediul familial de cele mai multe ori lipsește. De aceea, în ultimii ani, ne-am focusat pe atragerea de fonduri aplicând la diverse proiecte naționale pentru a le asigura școlarilor și preșcolarilor noștri tot ceea ce au nevoie pentru a se putea dezvolta.

În școala noastră colectivul profesoral este bine pregătit și se pune accent pe lucrul în echipă. Pentru a aplica și a implementa astfel de proiecte este nevoie de sacrificarea timpului liber și disponibilitatea cadrelor didactice de a lucra la orice oră din zi.

Noi facem acest lucru din dăruire și dorința de a le oferi elevilor din comuna noastră o educație de calitate și o stare de bine.

Prioritatea noastră este să construim relații cu părinții astfel încât să îi sprijinim în educația elevilor.

Am încercat să fiu un bun lider, să fac parte din colectiv, să fim toți egali. De aceea, atunci când trebuie luată o decizie, mai întâi ne consultăm și abia apoi decidem împreună ce este mai bine pentru școala noastră.
Bivolaru Elena-Irina – Director şcolar
Tweet

LOGIA EDU: Cum ar putea fi descris viitorul educaţiei în România ţinând cont de actuale sisteme de valori care influenţează considerabil dezvoltarea elevilor, şi care ar fi principalele calităţi pe care ar trebui să le dezvolte un elev pentru a se converti într-un cetăţean onorabil al societăţii din care face parte? Câteva cuvinte de final pentru cititorii LOGIA EDU.

Interviurile LOGIA EDU. Promovare şi recunoaştere profesională.

Bivolaru Elena-Irina: Pentru ca sistemul de valori să fie schimbat ar trebui să se lucreze în echipe multidisciplinare și interinstituționale care să acționeze nu doar la nivelul elevilor, ci și la nivel familial.

 Noi ne dorim ca fiecare elev care termină gimnaziul și părăsește școala noastră să fie însoțit de un bagaj de cunoștințe care să stea la baza formării viitorului adult. În acest bagaj încercăm să le ”punem” principii de viață sănătoase, identitate și apartenență națională, acceptarea diversității, simțul dreptății, altruismul, empatia și respectarea drepturilor celorlalți.

Ne mândrim cu faptul că  un  procent mare din foștii elevi ai școlii au păstrat toate aceste valori și, la rândul lor, le-au promovat, contribuind astfel la schimbarea culturii în comunitatea în care trăiesc.

          Pot spune că a fi profesor este cu adevărat o vocație. Cel mai dificil de realizat și mai apoi de menținut într-o școală este unitatea în rândurile profesorilor. Ca o școală să funcționeze bine trebuie să existe un lider bun care să formeze o echipă unită, solidară și dedicată.

Am încercat să fiu un bun lider, să fac parte din colectiv, să fim toți egali. De aceea, atunci când trebuie luată o decizie, mai întâi ne consultăm și abia apoi decidem împreună ce este mai bine pentru școala noastră.

Acest comportament mă face să simt că școala nu are o singură persoană la conducere, ci este condusă de întregul colectiv laolaltă.

Dacă la început schimbarea reprezenta un deziderat, în prezent este un fapt.

Logia Edu, felicitări pentru inițiativă. Apreciez întrebările ca fiind pertinente, bine formulate și care reflectă cu exactitate lacunele (care nu sunt deloc puține) din sistemul educațional.
Sper ca astfel de inițiative să fie cât mai dese deoarece putem  învăța din experiența celor care au avut curajul să iasă din zona de confort și să schimbe viziunea școlii și cultura organizațională din școlile unde își desfășoară activitatea.
Bivolaru Elena-Irina – Director şcolar
Tweet

Logia EDU

Rezultate în managementul şi administraţia unităţilor de învăţământ

Şcoala Gimnazială Godineşti, judeţul Gorj.

Diferenţa în comunicare

Redactăm articole de interes social de peste 4 ani de zile. Considerăm că implicarea în bunul mers al societăţii poate oferi rezultate pozitive de care să beneficieze generaţiile care ne urmează. Promovăm valori, evidenţiem repere şi sprijinim educaţia. Dacă îţi place acest articol, poţi descoperi şi altele redactate de logiaedu.ro aici. Logiaedu.ro are şi un blog pe care scrie. Îl poţi descoperi aici. Serviciile de promovare şi recunoaştere profesională le poţi accesa aici.

Aprecieri articol 0+

Aprecieri articol

Ţi-a plăcut acest articol? Lasă o apreciere!
Total aprecieri