Interviu cu Daniela Mareş – Expert Engineer

Daniela-Mares-logia edu
Interviurile LOGIA EDU

Interviu cu Daniela Mareş – Expert Engineer

Valori și esență în societate LOGIA EDU – Diferența în comunicare LOGIA EDU: Pentru cei care nu au avut ocazia să vă cunoască, ne puteţi spune câteva cuvinte despre dumeavoastră şi atributele profesionale care...

Publicat: 14.05.2026 Valori și esență în societate



LOGIA EDU: În acord cu experienţa dumneavoastră, ce ne puteţi spune despre vocaţie şi cum poate fi aceasta descoperită?

Daniela Mareş: În modul în care o înţeleg eu, vocaţia este acolo unde te trage inima! Este acolo unde eşti chemat să cauţi, să înţelegi, să construieşti, să faci să funcţioneze, să dai din ce ai bun şi altora.

Este ca un foc viu care arde, care te şi încălzeşte dar nici nu îţi dă pace pentru că mereu te cheamă. Este ceea ce iubeşti să faci, te împlineşte în inima ta şi, în mod paradoxal, indiferent de cât efort trebuie să depui, parcă tot nu ţi se pare aşa greu pentru că ştii şi simţi că merită!

Totuşi, drumul de descoperire a vocaţiei nu este întotdeuna uşor şi scurt pentru că vocea inimii este de multe ori perturbată de ceea ce ni se spune că „trebuie” să fim sau să devenim.  Cu sau fără bune intenţii, suntem deviaţi din drumul nostru,  dar tind să cred că vocaţia este mereu acolo în aşteptare şi ne cheamă; este asemenea unui dor care ne strigă continuu. 

Aşadar, atâta timp cât ne cercetăm în simţire, în ceea ce ne aduce bucurie şi interes, cred că vocaţia poate fi descoperită în orice etapă a vieţii noastre.


LOGIA EDU:  Cum poate fi definit profesionalismul şi care sunt principiile după care vă ghidaţi în activitatea dumneavoastră?

Daniela Mareş: Profesionalismul este capacitatea şi abilitatea de a planifica, coordona şi acţiona pentru a duce la îndeplinire o sarcină sau un proiect.

Pentru îndeplinirea acestora este nevoie să dispunem de anumite cunoştinţe teoretice sau practice, de anumite calificări şi experienţă acumulată în urma realizării profesiei noastre.

Atunci când toate acestea sunt împletite cu o conduită etică şi morală, profesionalismul capătă rang de artă pentru că presupune mult efort şi implicare iar rezultatele sunt pe măsură.

Pentru a-mi realiza profesia cât mai bine, pentru mine este foarte important să mă simt pregătită iar pentru asta mereu învăţ, particip la specializări, adresez întrebări şi admit acolo unde nu ştiu, pentru a putea primi îndrumare.

La fel de important pentru mine este să se simtă bine ceea ce fac. Atunci când sunt cu atenţia în interiorul meu, simt dacă pot face mai mult sau mai bine, simt dacă ceva nu este corect sau moral, simt dacă anumite acţiuni ar cauza rău cuiva sau unei anumite situaţii. Această simţire m-a determinat să comunic, să aduc la cunoştinţă când ceva nu este la locul său şi să corectez sau să îmbunătăţesc atunci când ţinea de mine.


LOGIA EDU: Care este motivaţia din spatele dorinţei de dezvoltare personale şi profesionale şi care este sensul vieţii pentru dumneavoastră?

Daniela Mareş: Cred că în spatele dorinţei mele de dezvoltare personală şi profesională se află simţirea care are la bază uneori durerea, alteori bucuria.

Atunci când mă aflu în deficit, când nu ştiu, când mă simt limitată de anumite cunoştinţe sau convingeri interioare simt această durere sau frustrare care mă împinge în a mă autodepăşi, a învăţa ceva nou, a vedea ce nu văd sau a schimba un mod de a gândi.

Alteori sunt animată de bucuria unui rezultat pe care îl întrevăd dacă fac paşii necesari în acea direcţie. Viziunea acelei reuşite mă impulsionează să învăţ ceva nou sau să mă debarasez de ceva vechi care nu îmi serveşte la nimic.

Sensul vieţii reprezintă pentru mine autocunoaşterea şi evoluţia spre căi tot mai înalte de conştiinţă, prin experimentarea directa a acestei vieţi şi explorarea modurilor de dezvoltare personală şi profesională mai sus amintite.


LOGIA EDU:Cum aţi defini codul dumneavoastră de etică? Aţi fost nevoită vreodată să renunţaţi la principii şi valori personale în favoarea obţinerii unor avantaje profesionale?

Daniela Mareş: Angajamentul meu este de a lucra cu integritate şi responsabilitate. Astfel, intenţia mea este de a acţiona cu onestitate, corectitudine, transparenţă; să respect drepturile omului, legile şi reglementările aflate în vigoare.

Îmi propun să fiu cât se poate de responsabilă de acţiunile mele şi să-mi aduc contribuţia într-un mod pozitiv în cadrul companiei pentru care lucrez cât şi în societatea căreia aparţin. Trebuie însă să recunosc că nu este întotdeuna uşor să îndeplinesc aceste deziderate, deoarece există situaţii în care anumite valori sau principii personale sunt greu încercate de cerinţele postului pe care îl am.

Ocupaţia mea actuală are ca obiectiv optimizarea producţiei cu scopul îmbunătăţirii procesului de producţie şi a reducerii de cost. Acest aspect presupune uneori cronometrarea angajaţilor pe linia de producţie şi eliminarea a ceea ce numim „timp mort”.

Astfel sunt pusă în faţa situaţiei ce mie îmi pare a fi „robotizare” a muncii unui om sau chiar înlocuirea operatorilor cu maşinării pentru profitabilitatea companiei. În astfel de situaţii îmi canalizez atenţia şi energia pentru a optimiza linia de producţie în orice alt mod posibil, astfel încât să fie un câştig atât pentru compania pe care o reprezint dar şi un respect faţă de operatorii care deja îşi desfăşoară munca cu foarte mult efort!


LOGIA EDU: Sunteţi o persoană spirituală? Dacă da, ce înseamnă spiritualitatea pentru dumneavoastră?

Daniela Mareş: Mult timp am crezut că a fi spiritual înseamnă să urmez o anumită religie sau ideologie care are la bază anumite credinţe, reguli, ritualuri, etc. Cred în continuare că spiritualitatea ţine şi de partea nevăzută a lucrurilor, de  mistică şi mister şi în mod special de legătura cu Dumnezeu. Totuşi, nu cred că pentru aceasta este neapărat nevoie să aparţii unei religii sau să urmezi orbeşte anumite reguli, ceremonii sau tradiţii.

Cred că spiritualiatatea înseamnă a fi LIBER îN SPIRIT şi asta presupune să afli cine eşti în spirit. Pentru a afla aceasta, prima data trebuie să afli cine nu eşti şi aici intervine necesitatea autocunoaşterii de sine. Astfel, spiritualitatea pentru mine este starea de prezenţă în viaţa de zi cu zi, a fi cât se poate de vie şi trează în viaţa mea; este trăirea, experimentarea directă a circumstanţelor şi situaţiilor ce vin spre mine şi modul în care le gestionez, le transform şi le integrez în conştiinţa mea.


LOGIA EDU: Cum reuşiţi să menţineţi un echilibru între preocupările personale şi obligaţiile profesionale?

Daniela Mareş: Se spune că pentru a cunoaşte şi aprecia binele, uneori este necesar să cunoşti răul sau greul. Aşa am reuşit să ajung la echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională, trăind prima oara în dezechilibru. A fost neplăcut şi m-a durut, mi-a afectat viaţa personală şi chiar sănătatea pentru că nu mă puteam desprinde de atribuţiile profesionale nici în afara orelor de program.

A fost nevoie de multă cercetare de sine, să înţeleg de ce nu pot spune NU, de ce simt nevoia de a demonstra, de ce mi-e teamă de eşec. Apoi am învăţat care îmi sunt valorile personale şi limitele, şi cum să le pun în practică. Astfel, aş putea spune că echilibrul între cele două vine din cunoaşterea şi respectul faţă de sine, dar şi din a şti ce faci şi pentru ce anume.


LOGIA EDU:  Care sunt calităţile pe care ar trebui să le dezvolte o persoană pentru a-şi aduce aportul benefic la bunul mers al societăţii?

Daniela Mareş: Cred că sunt multe calităţi pe care le-am putea dezvolta cu toţii, dar cele care îmi vin primele în minte sunt acestea:

O stare de prezenţă şi conştienţă. Să vrem să fim cât se poate de prezenţi în viaţa noastră şi cât mai conştienţi de sine, de alegerile şi acţiunile noastre pentru a putea deveni responsabili de ele, responsabilitatea fiind o altă calitate necesară. 

Este nevoie să ieşim de pe „pilotul automat” pe care ne aflăm de cele mai multe ori şi din pricina căruia reacţionăm mecanic în loc să facem alegeri conştiente, responsabile şi benefice, nu doar nouă ci şi celor din jur.

Pentru aceasta avem nevoie de altruism şi implicare, să înţelegem că facem parte dintr-un întreg al cărui bine se construieşte şi se susţine cu participarea fiecăruia.  Asemenea corpului fizic, dacă există o rană sau o durere la un picior, întregul corp suferă şi întreaga funcţionare şi stare de bine sunt afectate. La fel funcţionăm şi ca umanitate.

Nu în ultimul rând cred că este nevoie de gândire, de analiză si introspecţie. Este necesar să ştim cine suntem, care ne este locul şi rostul, ce aport putem aduce mediului din care facem parte, cum putem crea mai multă pace şi armonie în jur, cum să construim sustenabil, cum să folosim resursele în mod eficient, cum să lăsăm în urma noastră o lume mai bună.


LOGIA EDU: Care sunt pasiunile dumneavoastră şi ce anume vă aduce împlinire? Există anumite hobby-uri/activităţi la care nu aţi putea nicicând renunţa?

Daniela Mareş: Iubesc să călătoresc şi asta pentru că fiecare călătorie mă îmbogăţeşte! Am călătorit foarte mult, atât personal cât şi în interes de serviciu, şi de fiecare dată am învăţat ceva nou.   Nu există o călătorie identică cu alta, chiar dacă te duci în acelaşi loc. În urma călătoriilor mi-am cultivat mai mult atenţia, curiozitatea, deschiderea spre nou; am întâlnit oameni din culturi diferite, mi-am făcut prieteni în toate colţurile lumii, mi-am depăşit frici, mi-am crescut rezilienţa, am gustat din bogăţia specifică fiecărui loc, m-am deschis spre perspective mult mai largi, am practicat limbile străine pe care le cunosc şi multe, multe altele!

Cred că  la această activitate nu aş putea renunţa la fel cum nu aş putea renunţa la citit! Dacă călătoriile îmi aduc experienţe în planul fizic, cărţile mă duc pe meleaguri ale imaginaţiei conştiente şi ale lumii interioare. Cărtile mi-au adus răspunsuri la foarte multe întrebări, m-au ajutat să mă cunosc, mi-au fost prieteni şi profesori! În unele cazuri, chiar m-au ajutat să mă vindec, şi nu exagerez când afirm asta!

Îmi mai place tot ce ţine de frumos, de artă, de creaţie. Îmi place să gătesc, să pictez, să mă joc cu florile şi obiectele de decor pentru a crea ceva plăcut ochilor. Nu în ultimul rând, ador timpul petrecut cu oameni de calitate având discuţii valoroase care mă ajută să mă conectez, să mă văd, să mă cunosc, să cresc!


LOGIA EDU:  Locuiţi şi vă desfăşuraţi activitatea în afara ţării. Care sunt plusurile şi minusurile unei astfel de experienţe?  Este ceva ce aţi recomanda şi altora să încerce?

Daniela Mareş:De aproximativ 6 ani trăiesc în Marea Britanie. A fost şi continuă să fie o experienţă  foarte interesantă şi folositoare! De aceea, nu pot decât să recomand cu dragă inimă călătoriile, chiar dacă nu sunt pe termen lung! Ele ajută să vezi şi să înţelegi un alt mod de a gândi, a fi, a trăi!

Plecarea de acasă şi desprinderea de cei dragi şi de ceea ce mi-a fost cunoscut a fost tare provocatoare din punct de vedere emoţional dar totuşi, acomodarea în Anglia mi-a fost înlesnită de un sistem care funcţionează uşor, cu mult mai puţină birocraţie.

Am întâlnit oameni care m-au susţinut în toate demersurile şi m-am simţit binevenită şi apreciată foarte rapid pentru cine sunt şi ce ştiu să fac. Mă bucur de disciplină, de ordine, de aspecte sociale bine puse la punct, de respect între oameni şi reguli respectate, de parcuri curate, de multă verdeaţă specifică vremii britanice.

Bineînţeles că nu toate sunt perfecte. Spre exemplu, sistemul de sănătate lasă de dorit. Durează destul de mult să poţi fi văzut de un medic şi când reuşeşti să o faci, nu prea ai senzaţia că te laşi pe mâna unor specialişti. Totodată, acest sistem automatizat şi digitalizat, te lasă uneori în aşteptare îndelungă pentru a vorbi cu un om şi a putea adresa direct o problemă pe care o ai. Cel mai mult îmi lipseşte faptul că sunt departe de familie şi prieteni, mai ales că este o cultură puţin mai rece şi închisă. Ah, şi să nu uit de mâncare! Niciun aliment nu are gustul sau aroma alimentelor de acasă, noi chiar avem bogăţie în România şi nu ştiu cât suntem conştienţi de asta.


LOGIA EDU:  Ce consideraţi că am putea face fiecare la nivel individual pentru a transforma lumea în care trăim într-un loc mai bun? Câteva cuvinte de final pentru cititorii LOGIA EDU

Daniela Mareş: Citeam, undeva, o povestioară despre un incendiu dintr-o pădure tropicală. O pasăre colibri, zbura de colo-colo, luând apa în ciocul ei şi ducând-o la locul incendiului, cu scopul de a-l stinge. Întrebată fiind de ce face ceea ce aparent nu este mare lucru, a răspuns „eu fac ce ţine de mine”.

Cred că dacă fiecare face tot ceea ce poate face mai bine, la nivelul în care se află, deja vom vedea o îmbunătăţire. Să dăm „bună ziua!”, să răspundem cu un zâmbet, să ne îndeplinim îndatorile şi responsabilităţie zilnice, să dăm o mână de ajutor acolo unde vedem că este nevoie, toate ajută. Sunt oameni care dau dovadă de mult altruism, de înţelepciune şi de sacrificiu şi nu putem decât să ne lăsăm inspiraţi de ei şi să aspirăm ca într-o bună zi să fim ca ei!

Dar până atunci, deşi pare că nu facem mare lucru, dacă lucrăm asupra noastră, dacă dorim să ne autocunoaştem şi să facem zilnic alegeri pentru a deveni mai buni, mai iubitori, mai în pace cu noi înşine şi cu cei din jur, deja am face extraordinar de mult!

Astfel închei prin a spune că nu am o îndrumare mai bună pentru mine şi noi toţi decât cea de a continua să ne cunoaştem şi să ne dezvoltăm! Personal şi/sau profesional, să tindem să obţinem valori cât mai înalte care să ne împlinească şi să ne îmbogăţească la nivel personal şi social!


Logia Edu – Diferența în comunicare

De peste patru ani, redactăm articole cu impact social, din convingerea că implicarea activă contribuie la o societate mai sănătoasă și la un viitor mai bun pentru generațiile următoare. Promovăm valori autentice, evidențiem repere relevante și susținem educația ca pilon esențial al dezvoltării. Dacă acest articol ți-a stârnit interesul, te invităm să descoperi și alte materiale publicate pe platforma LOGIA EDU, unde găsești conținut variat și actual. De asemenea, blogul nostru oferă perspective utile și idei valoroase pentru dezvoltare personală și profesională. Pentru cei interesați să își crească vizibilitatea și să obțină recunoaștere profesională, punem la dispoziție servicii dedicate, adaptate nevoilor actuale.

Toate drepturile rezervate. Conținutul acestui site nu poate fi reprodus, distribuit sau utilizat fără acordul prealabil scris.

LOGIA EDU

Alte interviuri