INTERVIU CU LUANA TĂMĂŞAN -AUTOAREA CĂRŢII “NOI”
Valori și esență în societate LOGIA EDU – Diferența în comunicare LOGIA EDU: Doamna Luana Tămașan, bună ziua și vă mulțumim că ați acceptat invitația de a fi alături de LOGIA EDU, în calitate...
Valori și esență în societate
LOGIA EDU – Diferența în comunicare
LOGIA EDU: Doamna Luana Tămașan, bună ziua și vă mulțumim că ați acceptat invitația de a fi alături de LOGIA EDU, în calitate de autoare a cărții „Noi”. Așa cum v-am mărturisit, considerăm acest volum un adevărat portativ al emoțiilor și al trăirilor unei vieți, o poveste care se dezvăluie cititorului cu sinceritate și sensibilitate. Pentru a începe incursiunea noastră în universul cărții și al autoarei sale, vă propunem să pornim de la omul din spatele cuvintelor, aşa că vă întrebăm: cine este omul Luana Tămașan?
LUANA TĂMĂŞAN :Îmi este întotdeauna greu să vorbesc despre mine. Prefer să-i ascult pe alții. Consider că a fost un act de curaj să-mi spun povestea într-o carte. Totuși, dacă ar fi să mă descriu în câteva cuvinte, aș spune că sunt un om care nu s-a dat niciodată bătut.
Încă din copilărie am fost ambițioasă. Deși m-am confruntat cu dislexia, acest lucru nu m-a împiedicat să iubesc cărțile și poveștile. Îmi era greu să citesc, însă îmi doream atât de mult să descopăr lumea dintre pagini, încât am continuat să încerc. La 11 ani am citit primul meu roman, Singur pe lume, de Hector Malot. M-a impresionat profund. Cred că am rezonat cu povestea lui Rémi și pentru că am fost crescută doar de mama și de bunica mea. Eram ceea ce, pe vremea aceea, era numit un „copil din flori” – născut dintr-o mare iubire, dar într-un moment nepotrivit. Astăzi privesc acel început de viață fără resentimente. Cred că tocmai el m-a învățat să fiu puternică și să lupt pentru ceea ce îmi doresc.
Am urmat Liceul de Filologie „Mihai Eminescu” din Baia Mare, în ciuda dificultăților de citire pe care am învățat să le gestionez fără ca cei din jur să le observe. Visul meu era să studiez psihologia la Timișoara, însă viața a avut alte planuri pentru mine. Povestesc în carte cum am fost nevoită să renunț atunci la acel drum. Paradoxal, tocmai atunci când autismul a intrat în viața familiei noastre prin fiul meu, Raul, am reușit să-mi împlinesc visul și să urmez Facultatea de Psihologie.
Experiența de mamă a schimbat complet direcția vieții mele. În 2008, împreună cu alți părinți care treceau prin aceleași provocări, am înființat Asociația Autism Baia Mare. Am coordonat activitatea asociației o perioadă, apoi am lucrat ca art-terapeut și, între 2014 și 2020, în programul de incluziune școlară inițiat de asociație la Școala „Simion Bărnuțiu”. Din 2020 sunt profesor-educator la Școala Gimnazială Specială din Baia Mare, unde am privilegiul de a lucra zilnic cu copii cu cerințe educaționale speciale.
Cred despre mine că sunt un om empatic, altruist și perseverent. Îmi plac oamenii, iubesc copiii și cred că fiecare dintre noi poate deveni sprijin pentru celălalt. Atunci când îmi stabilesc un obiectiv, merg până la capăt, indiferent cât de dificil este drumul. Ca mamă, această încăpățânare frumoasă m-a ajutat enorm. Am făcut tot ceea ce mi-a stat în putere pentru fiul meu, iar rezultatele au venit în timp, cu răbdare, muncă și credință. Raul a pornit de la un diagnostic de autism sever, iar astăzi este un tânăr care a recuperat enorm și continuă să ne surprindă prin fiecare pas înainte.
Dacă ar fi să mă definesc printr-o singură idee, ar fi aceasta: nu am avut o viață ușoară, dar am ales să transform fiecare încercare într-un motiv de a merge mai departe. Cred că tocmai această alegere m-a adus până aici și a făcut posibilă nașterea cărții NOI.
LOGIA EDU: De ce credeți că ați fost aleasă pentru această frumoasă și complexă misiune: aceea de a fi mamă, profesor și îndrumător pentru cei care încă nu au descoperit profunzimea unei educații în care credința se împletește armonios cu o bună cunoaștere a principiilor și practicilor pedagogice? Cum v-au pregătit propriile experiențe de viață pentru asumarea acestor roluri?
Am înțeles că adevărata valoare a unui om nu se măsoară prin ceea ce îi este oferit de la început, ci prin ceea ce reușește să construiască pornind chiar și din cele mai dificile condiții. Este ușor să obții rezultate atunci când ai toate resursele la îndemână. Miracolul apare atunci când vezi cum, dintr-un aparent „aproape nimic”, răsare un potențial pe care nimeni nu îl bănuia.
LUANA TĂMĂŞAN – AUTOAREA CĂRŢII “NOI”
LUANA TĂMĂŞAN: Nu știu dacă am fost aleasă, dar cred că fiecare dintre noi primește, la un moment dat, o misiune care se potrivește felului său de a fi. Privind în urmă, îmi dau seama că toate experiențele prin care am trecut m-au pregătit, fără să știu, pentru ceea ce trăiesc astăzi.
Încă din copilărie mi-am dorit să fiu profesor. Am avut mereu o curiozitate aparte și dorința de a înțelege oamenii. Nu mi-a fost niciodată rușine să spun că nu știu ceva. Dimpotrivă, am considerat că aceasta este prima condiție pentru a putea învăța. Iar ceea ce descopeream simțeam nevoia să dăruiesc mai departe. Cred că aceasta este esența unui profesor: să rămână permanent un elev și să transforme ceea ce învață în cunoaștere pentru ceilalți.
Când autismul a intrat în viața mea, perspectiva mea asupra educației s-a schimbat profund. Am înțeles că adevărata valoare a unui om nu se măsoară prin ceea ce îi este oferit de la început, ci prin ceea ce reușește să construiască pornind chiar și din cele mai dificile condiții. Este ușor să obții rezultate atunci când ai toate resursele la îndemână. Miracolul apare atunci când vezi cum, dintr-un aparent „aproape nimic”, răsare un potențial pe care nimeni nu îl bănuia.
În munca mea am învățat că observația este unul dintre cele mai importante instrumente ale unui profesor. Când ai răbdare să privești cu adevărat un copil, începi să-i descoperi punctele forte, ritmul, nevoile și felul unic în care învață. Abia apoi poți să-i modelezi, pas cu pas, potențialul. Iar eu cred că, atunci când privești cu atenție și cu inima deschisă, Dumnezeu îți arată adesea calea. Trebuie doar să ai înțelepciunea să o urmezi.
De multe ori, în goana de a demonstra, de a performa și de a face cât mai mult, uităm ceea ce este cu adevărat esențial. Pentru mine, educația nu înseamnă doar metode și strategii pedagogice. Ea se sprijină pe trei valori fără de care omul nu poate crește armonios: iubirea, creația și inspirația. Credința le unește pe toate. Ea este cea care dă sens cunoașterii și ne ajută să vedem în fiecare copil nu limitele sale, ci posibilitățile pe care încă nu le-a descoperit.
LOGIA EDU: În cartea dumneavoastră, experiențele sufletului par să se întrepătrundă cu mai multe dimensiuni ale existenței. În ce constă, în esență, credința dumneavoastră? Credeți în destin și în ideea că fiecare suflet poartă în sine un mister și are o misiune de îndeplinit? Simțiți că ați reușit să le descoperiți pe ale dumneavoastră?
Cred că fiecare suflet vine pe acest pământ cu un sens, cu o lecție de învățat și cu o misiune personală. În același timp, cred la fel de mult în liberul arbitru. Destinul ne poate deschide anumite drumuri, dar noi alegem dacă pășim pe ele sau nu.
LUANA TĂMĂŞAN – AUTOAREA CĂRŢII “NOI”
LUANA TĂMĂŞAN: Credința mea s-a construit mai degrabă din experiențele de viață decât din răspunsurile pe care le-am primit. Cred că fiecare suflet vine pe acest pământ cu un sens, cu o lecție de învățat și cu o misiune personală. În același timp, cred la fel de mult în liberul arbitru. Destinul ne poate deschide anumite drumuri, dar noi alegem dacă pășim pe ele sau nu.
Îmi place să compar viața cu școala. Fiecare dintre noi primește lecții. Dacă alegem să învățăm din ele, evoluăm. Dacă le evităm sau le repetăm la nesfârșit, rămânem blocați până când suntem pregătiți să mergem mai departe. Uneori suntem tentați să alegem calea cea mai ușoară, iar tocmai atunci riscăm să ne îndepărtăm de ceea ce simțim că este misiunea noastră.
Mult timp mi-am pus intrebarea: de ce mi s-au întâmplat anumite lucruri? Abia când am început să scriu cartea NOI am avut senzația că toate piesele unui puzzle încep să se așeze. Scrisul a fost pentru mine mai mult decât un proces creativ; a fost un proces de vindecare. Punând în cuvinte durerea, speranța și toate încercările prin care am trecut, am reușit să privesc trecutul cu mai multă înțelegere și să descopăr sens acolo unde înainte vedeam doar suferință.
Astăzi simt că sunt foarte aproape de locul în care trebuia să ajung. Spun „aproape”, pentru că încă mai am un vis și cred că mai am o misiune de împlinit. Sper să o duc la bun sfârșit. Iar când voi simți că am făcut tot ceea ce am avut de făcut, voi putea spune, zâmbind, că am intrat și eu în… vacanță pe Pământ.
LOGIA EDU: Trăim într-o societate în care sensul cuvântului „special” nu pare întotdeauna să fie înțeles în adevărata sa profunzime, mai ales în contextul psihopedagogiei și al educației, în general. Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, un copil special și cum ar trebui să învățăm să îl privim, să îl înțelegem și să îl sprijinim?
Uneori, fără să ne dăm seama, noi, societatea, contribuim la apariția dizabilității prin barierele pe care le ridicăm. Într-un sens dur, „ îi handicapăm”. Nu doar dificultățile copilului îl limitează, ci și lipsa de înțelegere, de răbdare, de adaptare și de încredere din partea celor din jur. De aceea cred că, înainte de a schimba copilul, este important să ne schimbăm privirea asupra lui.
LUANA TĂMĂŞAN – AUTOAREA CĂRŢII “NOI”
LUANA TĂMĂŞAN: Pentru mine, un copil nu este „special” prin ceea ce îi lipsește, ci prin unicitatea lui. Cred că termenul „special” a apărut din nevoia noastră de a face diferențe între ceea ce numim „normal” și ceea ce considerăm „diferit”. Însă normalitatea este, până la urmă, un concept relativ.
Uneori, fără să ne dăm seama, noi, societatea, contribuim la apariția dizabilității prin barierele pe care le ridicăm. Într-un sens dur, „ îi handicapăm”. Nu doar dificultățile copilului îl limitează, ci și lipsa de înțelegere, de răbdare, de adaptare și de încredere din partea celor din jur. De aceea cred că, înainte de a schimba copilul, este important să ne schimbăm privirea asupra lui.
Îmi place să mă gândesc la un lucru foarte simplu. Când un copil se naște, nu merge, nu vorbește, nu se hrănește singur și depinde în totalitate de adulți. Cu toate acestea, nimeni nu îl etichetează. Îl încurajăm, îl susținem și avem încredere că va reuși, pas cu pas, să dobândească aceste abilități. De ce nu am păstra aceeași încredere și față de copiii cu dizabilități? Poate că ritmul lor este diferit și poate că unele limite vor rămâne, dar fiecare progres merită aceeași bucurie și aceeași apreciere.
Aceasta a fost și convingerea care m-a călăuzit în relația cu fiul meu. Nu mi-am propus să îl transform într-un copil „ca ceilalți”, ci să îl ajut să poată, atât cât îi permite propriul potențial. Cred că acesta este, de fapt, rolul unui părinte și al unui profesor: să descopere ceea ce poate copilul și să îl ajute să ajungă cât mai aproape de cea mai bună versiune a lui, nu de imaginea pe care societatea o consideră „normală”.
LOGIA EDU: Vă întrebăm cu sinceritate: simțiți că întreaga experiență a acestei vieți a reprezentat, printre altele, și o necesitate profundă a sufletului dumneavoastră de a urca noi trepte ale maturității spirituale și ale împlinirii interioare? Simțiți că tot ceea ce ați trăit a venit pentru a oferi un sens mai profund inimii dumneavoastră, prin descoperirea iubirii și a puterii ei vindecătoare?
LUANA TĂMĂŞAN: Da, simt acest lucru. Sunt convinsă că, dincolo de toate încercările, mi-am urmat chemarea, chiar dacă de multe ori drumul a fost greu și plin de întrebări.
Au existat momente în care m-am întrebat: „De ce eu?”, „Cu ce am greșit?”, „Cum ar fi fost dacă viața mea ar fi urmat un alt drum?”. Cred că sunt întrebări firești, pe care orice om și le pune atunci când trece prin suferință. Mi-am plâns de milă, am avut clipe de revoltă, de neputință și încă se mai întâmplă uneori. Aceasta este partea noastră omenească. Nu cred că spiritualitatea înseamnă să nu mai suferi, ci să găsești puterea de a merge mai departe, chiar și atunci când nu înțelegi sensul încercărilor tale.
Nu știu dacă vom afla toate răspunsurile în această viață. Poate că unele ne vor fi descoperite abia la finalul călătoriei noastre. Până atunci, mă rog lui Dumnezeu să ne dea puterea, răbdarea și înțelepciunea de a ne duce până la capăt rostul pentru care am fost trimiși aici.
Privesc astăzi povestea familiei mele și simt că nimic nu a fost întâmplător. Am convingerea că eu, soțul meu și fiul nostru am avut de vindecat nu doar propriile răni, ci și răni mai vechi, moștenite din generațiile dinaintea noastră. Unii ar numi acest lucru „karma de neam”, alții ar vorbi despre tipare familiale sau despre moștenirea nevăzută pe care o purtăm cu noi. Nu țin atât de mult la termen, cât la ideea că fiecare generație are șansa de a opri lanțul suferinței și de a lăsa ceva mai bun celor care vin după ea.
Iar dacă există un fir roșu care unește tot ceea ce am trăit, acela este iubirea. Ea a fost cea care m-a ridicat de fiecare dată când am căzut, cea care m-a învățat să privesc dincolo de durere și cea care mi-a dat puterea să transform încercările vieții într-o poveste care, sper eu, poate aduce speranță și altor oameni.
LOGIA EDU: Cum ați descrie dumneavoastră cartea „Noi”? Fără a dori să vă influențez răspunsul, vă mărturisesc că, pentru mine, în calitate de cititor, titlul capătă simultan o valoare de singular și de plural. Am înțeles că, deși diversitatea oferă fiecărei persoane o experiență individuală, prin complementaritatea trăirilor familia ajunge să formeze, în profunzimea ei, un întreg. Ca și cum ar fi un singur suflet, exprimat prin mai multe persoane, care crește, învață și își extrage învățămintele prin experiența fiecăruia. Cât de aproape este această interpretare de sensul pe care dumneavoastră l-ați oferit titlului și întregului volum?
“NOI“nu este o carte doar despre autism și nici doar pentru părinții copiilor cu autism sau pentru specialiști. Este o carte despre oameni, despre iubire, despre credință, despre încercările care ne transformă și despre puterea de a merge mai departe.
LUANA TĂMĂŞAN – AUTOAREA CĂRŢII “NOI”
LUANA TĂMĂŞAN: Interpretarea dumneavoastră m-a emoționat și mă bucură, pentru că este foarte aproape de ceea ce am simțit atunci când am ales acest titlu. Da, cred că o familie ajunge, în timp, să funcționeze ca un singur suflet, chiar dacă este alcătuită din oameni diferiți. Fiecare trăiește experiențele în felul său, dar iubirea le unește într-o singură poveste.
Totuși, titlul NOI are pentru mine mai multe niveluri de înțelegere. La început, el a pornit din ideea de predestinați. În partea simbolică a cărții, lumea imaginară nu a fost construită doar din imaginație, ci s-a născut dintr-o inspirație profundă, pe care eu o atribui lui Dumnezeu. În acel univers, sufletul lui Raul este descris ca un „suflet nou”, iar NOI reprezintă, într-un prim sens, aceste suflete pe care le-am asociat copiilor cu autism – suflete care par să privească lumea dintr-o perspectivă diferită și care au multe de învățat, dar și foarte multe de oferit.
Apoi, NOI suntem noi toți – oamenii care ne purtăm propriile încercări, propriile răni și propriile misiuni. Dincolo de diagnostice, fiecare dintre noi traversează lupte nevăzute și caută, în felul său, sensul existenței.
Și mai există un sens al acestui „NOI”: noi, ca familie. Povestea nu este doar despre mine, despre soțul meu sau despre Raul, ci despre felul în care trei destine se transformă reciproc. Cred că nicio experiență importantă nu este trăită de un singur om. Ea îi schimbă pe toți cei care o împărtășesc.
Am ales să scriu această carte pentru că iubesc poveștile adevărate. Mi se pare că ele au cea mai mare putere de a inspira, tocmai pentru că nu ascund fragilitatea, greșelile sau suferința. Dacă cineva citește NOI și găsește în paginile ei speranță, curaj sau răspunsuri la propriile întrebări, atunci simt că această carte și-a împlinit menirea.
De aceea cred că NOI nu este o carte doar despre autism și nici doar pentru părinții copiilor cu autism sau pentru specialiști. Este o carte despre oameni, despre iubire, despre credință, despre încercările care ne transformă și despre puterea de a merge mai departe. În fond, indiferent de povestea fiecăruia, cu toții facem parte din același „noi”.
LOGIA EDU: Suntem noi, oamenii, cu adevărat pregătiți să înțelegem și să ne însușim lecția iubirii? Și ce înseamnă, din perspectiva dumneavoastră, să fii om în adevăratul sens al cuvântului? Ne naștem oameni sau devenim, treptat, prin experiențele trăite, prin alegerile făcute și prin felul în care învățăm să iubim, să iertăm și să ne raportăm la ceilalți?
LUANA TĂMĂŞAN: Cred că ne naștem oameni întregi. Ne naștem cu o capacitate infinită de a iubi, cu inocență și cu o esență curată. Apoi, pe măsură ce creștem, familia, societatea și experiențele de viață ne transmit valori, convingeri și frici după care ajungem să ne ghidăm. Uneori ele ne ajută să evoluăm, alteori ne îndepărtează de ceea ce suntem cu adevărat. Aș spune chiar că, uneori, uităm cine suntem.
Cu toate acestea, cred că esența rămâne în noi. Avem mereu libertatea de a ne întoarce la ea. Avem liberul arbitru de a alege dacă ne lăsăm conduși de frică, de orgoliu și de judecată sau dacă alegem iubirea, compasiunea și bunătatea.
Eu cred că iubirea se naște din iubire. Nu putem dărui ceea ce nu am cunoscut, dar putem învăța, prin oameni și prin experiențele vieții, să redescoperim această resursă care există deja în noi.
Pentru mine, a fi OM în adevăratul sens al cuvântului înseamnă să ai capacitatea de a iubi necondiționat. Să poți vedea dincolo de aparențe, să ierți, să fii prezent pentru celălalt și să alegi binele chiar și atunci când îți este greu.
Și mai cred un lucru, poate cel mai important: nu trebuie să fii perfect pentru a fi OM. Perfecțiunea este o iluzie. În schimb, cred că trebuie să-ți dorești, în fiecare zi, să fii mai bun decât ai fost ieri. Acolo începe adevărata devenire a omului.
LOGIA EDU: Ce ne puteți spune despre „Noi”, în prezent? Despre cei trei eroi ai volumului — Marius, Raul și Luana — pe care viața pare să-i fi așezat unul lângă celălalt pentru a se descoperi, a se sprijini și a crește împreună? Ce sens acordă ei vieții în aceste momente și cum s-a transformat legătura dintre ei odată cu trecerea timpului și cu experiențele trăite?
LUANA TĂMĂŞAN: Dacă ar fi să descriu familia noastră astăzi în câteva cuvinte, aș spune simplu: mergem la pas prin viață. Nu întâmplător și canalul nostru de YouTube se numește La pas prin viață. Acesta este felul în care am învățat să trăim: fără să alergăm după o viață perfectă, ci încercând să găsim bucurie în fiecare pas.
Raul este astăzi un tânăr care a făcut progrese extraordinare, însă nu este încă independent. Din cauza sensibilităților senzoriale, în special față de anumite sunete, are nevoie ca unul dintre noi să fie permanent alături de el. Din acest motiv, viața noastră nu seamănă cu cea a multor familii. Eu și soțul meu nu putem ieși singuri ori de câte ori ne dorim. Dacă mergem undeva, de cele mai multe ori suntem toți trei, iar dacă unul dintre noi are nevoie să plece, celălalt rămâne cu Raul.
Au fost perioade în care aceste limite ne-au durut. Îmi amintesc că ultima cafea băută doar eu și soțul meu a fost acum câțiva ani, într-o oră liberă, cât timp Raul era la școală. Pentru mulți poate părea un lucru mărunt, dar pentru noi a fost un moment prețios.
Cu timpul, însă, am învățat să nu ne mai raportăm la ceea ce nu putem face, ci la ceea ce putem trăi împreună. Raul iubește plimbările lungi cu mașina, drumurile de munte și serpentinele. Îi place enorm să trecem prin Pasul Gutâi, iar noi am transformat această preferință într-un mod de viață. Am început să călătorim, să facem drumeții și să descoperim locuri frumoase împreună. După vorba românească, „fă Rai din ce ai”, am ales să construim bucuria pornind de la realitatea noastră, nu de la ceea ce ne lipsește.
Cred că aceasta este cea mai mare transformare a familiei noastre. La început ne întrebam de ce ni se întâmplă toate acestea. Astăzi ne întrebăm unde mai putem merge împreună, ce mai putem descoperi și ce am putea învăța din următoarea experiență.
Marius, Raul și cu mine nu mai suntem aceiași oameni care apar în primele pagini ale cărții. Am crescut împreună. Ne-am schimbat unii pe alții. Iar dacă astăzi viața noastră are un sens, acela este să trăim fiecare zi cu recunoștință și să arătăm că fericirea nu înseamnă o viață fără limite, ci capacitatea de a găsi lumină și frumusețe chiar și în interiorul lor.
LOGIA EDU: Privind puțin spre orizont, cum se vede astăzi viața prin ochii unei mame care, la început, a simțit că trebuie să lupte împotriva ei, apoi a învățat să o înțeleagă și să o accepte, pentru ca, în cele din urmă, să ajungă să lupte alături de ea? Care este, în viziunea dumneavoastră, rolul omului în raport cu propria existență? Ne construim singuri destinul și îi hotărâm deznodământul sau există un sens mai profund, care ni se dezvăluie treptat, pe măsură ce învățăm să trăim? Suntem noi cei care ne decidem viaţa, ori viaţa este cea care decide pentru noi?
LUANA TĂMĂŞAN: Astăzi nu mai simt că lupt împotriva vieții, ci că merg împreună cu ea. Cred că există un sens al existenței noastre, dar și libertatea de a alege cum răspundem la ceea ce ni se întâmplă. Nu putem controla toate încercările pe care le întâlnim, însă putem decide dacă ele ne înfrâng sau ne transformă.
Viața mi-a arătat că, de multe ori, sensul nu se vede atunci când trăim o experiență, ci abia privind în urmă. De aceea am învățat să am mai multă încredere în drum și mai puțină nevoie de a controla fiecare pas. Cred că destinul și liberul arbitru merg mână în mână: viața ne pune înainte anumite lecții, iar noi alegem cum le trăim.
LOGIA EDU: Încotro credeți că ne îndreptăm, ca societate? Cum priviți sistemul educațional actual și care considerați că sunt valorile esențiale pe care generațiile viitoare ar trebui să și le însușească pentru a deveni nu doar persoane bine pregătite, ci și oameni responsabili, empatici și conștienți de rolul lor în lume?
LUANA TĂMĂŞAN: Este o întrebare dificilă. Dacă până acum am răspuns cu mult optimism, aici trebuie să recunosc că privesc viitorul cu mai multă îngrijorare decât cu speranță.
Cred că școala îi învață pe copii multe lucruri importante, însă, uneori, prea puțin despre cum să fie oameni. Avem nevoie de mai multă educație pentru empatie, respect, responsabilitate și acceptarea diferențelor. Cunoașterea este valoroasă, dar fără caracter și fără compasiune riscăm să formăm oameni foarte bine pregătiți profesional, dar săraci sufletește.
În ceea ce privește dizabilitatea, cred că societatea românească mai are încă un drum lung de parcurs. Mentalitatea s-a schimbat într-o anumită măsură, însă nu suficient. Încă există prea puțină înțelegere și prea puțină susținere reală pentru aceste familii.
Recunosc că sunt dezamăgită mai ales de lipsa serviciilor dedicate adulților cu dizabilități. În ultimii ani s-au făcut pași importanți pentru copii, în mare parte datorită părinților și asociațiilor pe care ei le-au înființat și le-au susținut cu enorm de mult efort. Dar după ce acești copii devin adulți, sprijinul se reduce considerabil. Există inițiative și proiecte, însă de multe ori ele nu răspund nevoilor reale și nu oferă continuitatea de care familiile au nevoie.
Noi, părinții, îmbătrânim. Dacă în urmă cu douăzeci de ani aveam energie, putere și speranța că putem muta munții din loc pentru copiii noștri, astăzi am obosit. Nu mai visăm la lucruri extraordinare. Ne dorim doar liniștea de a ști că, atunci când noi nu vom mai putea fi lângă ei, copiii noștri vor fi în siguranță, respectați și sprijiniți. Cred că aceasta este una dintre cele mai mari responsabilități pe care o societate o are față de cei mai vulnerabili membri ai săi.
LOGIA EDU: Credeți că ne naștem o singură dată? Dacă, printr-un exercițiu de imaginație, ați avea posibilitatea să retrăiți această călătorie prin viață, ați schimba ceva din parcursul ei sau ați alege să păstrați fiecare experiență, cu toate lecțiile sale? Iar dacă sufletului dumneavoastră i-ar mai fi oferite și alte călătorii, ce fel de misiuni ați dori să împliniți?
LUANA TĂMĂŞAN: Este o întrebare la care nu cred că există un răspuns universal. Eu pot vorbi doar despre ceea ce simt și în ceea ce cred. Da, cred că sufletul nu se oprește la o singură viață. Cred în continuitatea lui și în faptul că fiecare existență are propriile lecții.
Dacă aș putea schimba ceva, probabil m-aș întoarce în acele momente în care, fără să vreau și fără să știu mai bine, am luat decizii care poate nu l-au ajutat pe fiul meu așa cum mi-aș fi dorit. Orice părinte poartă astfel de întrebări în suflet. Dar nu aș schimba încercările prin care am trecut, pentru că ele m-au făcut omul care sunt astăzi.
Iar dacă sufletului meu îi vor mai fi oferite și alte călătorii, nu îndrăznesc să spun ce mi-aș dori să fiu sau ce misiune aș vrea să primesc. Ar însemna să judec cu mintea pe care o am acum. Cred că, atunci când va fi timpul, sufletul va ști exact ce are de învățat și ce are de oferit. Eu nu pot decât să sper că voi avea curajul să răspund din nou chemării sale.
LOGIA EDU: Unde vă pot găsi cei interesați de activitatea dumneavoastră și de unde poate fi achiziționată cartea „Noi”? Iar la finalul acestui dialog, ce mesaj ați dori să transmiteți cititorilor noștri și, dincolo de ei, lumii întregi?
Știi ce trebuie să faci când nu mai știi ce să faci? Tre’ să noți… tre’ să noți…
LUANA TĂMĂŞAN – AUTOAREA CĂRŢII “NOI”
Daniela Mareş: Din fericire, tehnologia ne ajută să fim mai aproape unii de alții. Cei care doresc să mă urmărească mă pot găsi pe Facebook și Instagram, unde activez sub numele Luana Tămașan, pe TikTok, @LuanaT, iar pe YouTube, pe canalul „La pas prin viață”, unde împărtășim frânturi din călătoriile noastre.
Cartea NOI – O poveste adevărată despre autism, credință și puterea de a merge mai departe poate fi comandată pe site-ul Editurii Proema, Libraria Online.ro, Librarie Net, Magazinul de carte, Anticariat net și la numărul de telefon 0727888702 ( Editura Proema) sau printr-un mesaj pe una din paginile mele sociale.
La final, aș dori să le las cititorilor două gânduri care mă însoțesc de mult timp.
Primul este un citat din cartea mea:
„Miracolele nu se termină niciodată. Ele vin exact atunci când inima rămâne deschisă.”
Iar al doilea este un îndemn pe care l-am urmat și eu în cele mai grele momente ale vieții. Este inspirat din povestea lui Dory și spune simplu:
„Știi ce trebuie să faci când nu mai știi ce să faci? Tre’ să noți… tre’ să noți…”
Pentru mine, acest îndemn înseamnă să nu renunți. Să continui chiar și atunci când nu vezi încă malul, când ești obosit sau când simți că puterile te părăsesc. Atât timp cât mergi înainte, există speranță. Și, de foarte multe ori, miracolele apar exact atunci când alegem să nu ne oprim.
Luana Tămășan, autoarea cărții „Noi”
Descoperă universul Luanei Tămășan și urmărește activitatea sa prin intermediul canalelor de social media. Acolo vei găsi conținut dedicat sensibilității, credinței, educației, creativității și puterii de a merge mai departe.
„Noi” – o poveste adevărată despre autism, credință și puterea de a merge mai departe
Cartea Luanei Tămășan poate fi comandată online prin intermediul librăriilor partenere. Apasă pe imaginea cărții sau pe butonul de comandă pentru a deschide pagina dorită.
Comunicare, educație și povești care merită duse mai departe
De peste patru ani, redactăm articole cu impact social, din convingerea că implicarea activă contribuie la o societate mai sănătoasă și la un viitor mai bun pentru generațiile următoare. Promovăm valori autentice, evidențiem repere relevante și susținem educația ca pilon esențial al dezvoltării.
Dacă acest material ți-a stârnit interesul, te invităm să descoperi și alte articole publicate pe platforma LOGIA EDU, unde găsești conținut variat, actual și construit cu responsabilitate.
